joi, 19 aprilie 2012

MARTURIA MEA CA FOST PREDICATOR ADVENTIST


           RETRAGEREA DIN SECTA               Fii cu luare aminte asupra ta insuti si asupra invataturii. 1Timotei 4:16





Fost predicator al Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Germania, retras din denominatie in anul 1990.                                                                                              
       


      Ca fost predicator al Adventistilor de Ziua a Saptea pot declara fara urma de dubiu ca acestia nu au inteles versetul biblic de mai sus. De-a lungul anilor, am ajuns la concluzia ca invatatura adventista nu este atat de biblica si de corecta dupa cum cred adeptii ei.
Formarea mea. M-am nascut in timpul razboiului din Republica Democrata Germana, intr-o familie de adventisti, astfel ca am fost marcat inca de la inceput de influentele din casa parinteasca si din biserica adventista locala. De timpuriu s-a nascut in mine dorinta sa IL slujesc pe Domnul ca predicator. Biserica locala m-a rcomandat pentru studiul pastoral la Freidensau, Magdeburg. In anul 1968 am devenit predicator, ocupand aceasta functie timp de 22 de ani in mai multe biserici din oras.
          In anul 1976 am primit insarcinarea de a activa ca lider in lucrarea cu tinerii, iar intre anii 1986 si 1990 am fost evanghelist in Sachsen. Am sustinut timp de mai multi ani invatatura adventista si am combatut criticile potrivit carora Biserica Adventista de Ziua a Saptea ar fi o secta. Am trait cu iluzia ca adventistii ar avea mai multe cunostinte biblice decat alti credinciosi, deoarece ei au recunoscut adevarul Sabatului.
          Familia mea era adventista de mai multe generatii. Incepand cu mijlocul anilor '80, lucrarea Duhului Sfant a starnit un foc aprins in inima mea, lucru ce a dus la marturisirea propriilor pacate. Studiul cartilor spirituale a contribit si el la sensibilizarea mea pentru a intelege adevarul Scripturii. Speram ca predicatorii bisericilor din zona mea sa poata fi convinsi sa duca o viata spirituala reala, dar ma loveam constant de scepticism fara vreo urma de ratiune pe plan spiritual.
          Am cautat si m-am rugat pentru claritate. A fost un proces greu si indelungat pana cand, pas cu pas, Domnul meu plin de indurare mi-a deschis ochii. In aceasta perioada nu am putut vorbi decat cu sotia mea despre trairile mele interioare.
          Perioada de cernere doctrinara, lupta mea interioara s-a intins pana in luna februarie a anului 1990. Atunci am renuntat la functia de predicator al Bisericii Adventiste. Dupa indelungi ezitari, la cererea noasta, a avut loc o discutie oficiala pe aceasta tema cu un frate lider.
          Dupa retragere a urmat o tacere absoluta. Printre frati s-a raspandit zvonul ca noi, ca familie, ne-am alaturat sectei oculte a lorentianilor. A trebuit sa traim sub presiunea acestei calomnii, la fel ca toti ceilalti frati care s-au retras din secta inaintea noastra.
          Cu cat ne-am distantat mai mult de Biserica Adventista, cu atat am observat mai clar conturul invataturii false. Cata vreme esti activ in fiecare zi in cadrul ei nu vrei sa recunosti faptul ca anumite lucruri nu sunt in ordine. Rusinat si profund umilit a trebuit sa constat aceasta si, ca fost predicator, sa imi revizuiesc punctele de vedere fata de multe invataturi biblice. Prin harul Lui Dumnezeu am inteles unde ma aflam din punct de vedere doctrinar si pana astazi ma intristeaza faptul ca nu am verificat cu precizie in studentie fundamentele invataturii adventiste, ci pur si simplu am preluat-o in intregime fara sa o discut, inclusiv doctrina zilei de odihna. Invatatuta aceasta este acoperita in mod simbolic cu o ,,marama,,(2 Cor 3:14) care nu ii lasa pe adventisti sa patrunda in Locasul Sfant al lui Dumnezeu. Atata timp cat un adventist, pe baza declaratiilor Sfintai Scripturi si prin lucrarea Duhului, nu este eliberat de aceasta forma de legalism si de justificare prin fapte, el se afla intr-o situatie asemanatore cu cea a poporului Israel. El vorbeste despre Domnul, dar nu IL are, nu este miscat in mod personal de El. Eforturile pentru o viata cu Cristos stagneaza, insa ei nu vor sa recunoasca acest lucru.
          Cu siguranta exista si printre adventisti copii salvati ai lui Dumnezeu. Unii credinciosi sunt foarte preocupati de problemele doctrinare, astfel ca participa la diferita manifestari bisericesti carismatice, deoarece isi recunosc deficientele spirituale sau cel putin le intuiesc. Cei mai multi dintre mebrii nu au marturia Duhului ca sunt mantuiti, lipsindu-le premisele esentiala convertirii, si anume nasterea din nou si siguranta mantuirii. Ei nu cunosc bucuria profunda si pacea pe care o ofera noua viata cu Cristos. Invatatura falsa ii impiedica sa aiba aceste experiente cu Domnul.
          Unele aspecte ale invataturii adventiste nici nu mai sunt cunoscute in zilele noastre, dar ele reprezinta in continuare stilpii doctrinei adventiste. Nu este corect fata de membrii acestei biserici sa se pastreze tacerea asupra lor sau sa fie date la o parte fara sa existe o cainta publica cu privire la ceea ce pionierii adventisti au considerat a fi invatatura fundamentala.
          Invataturile false ale adventistilor. Trebuie ca invataturile false si problemele doctrinare sa fie demascate. Vreau sa clarific lucrurile pentru toti cei care citesc aceste randuri si poate la fel ca mine candva, au anumite intrebari pe inima, indiferent daca fac sau nu parte din Biserica Adventista. O privire de ansamblu corecta asupra amestecului de invataturi face posibila o viata crestina nou-testamentara in libertate, dupa cum a explicat apostolul Pavel in capitolul 5 a epistolei sale catre Galateni.
          1.Profetia. Biserica Adventista afirma ca Ellen Gould White (1827-1915), mama a patru copii, este mesagera chemata de Dumnezeu pentru a profeti cu privire la zilele din urma. Prin cele aproximativ 2000 de viziuni ale ei, ea a influentat in mod decisiv dezvoltarea Bisericii Adventiste. Aceasta a numit-o chiar ,,duhul prorociei" din Apocalipsa 19:10. In intrega lume sunt raspandite numeroasele sale carti ,,inspirate",traduse in diferite limbi.
               Pentru botezul uni nou membru sau ordinarea unui predicator
este necesara rostirea publica a unei recunoasteri a principiilor lui Ellen White. Toate ,,invataturile gresite" au fost observate de aceasta si apoi interpretate corect (conform convingerii ei). Biografia ei nearanjata din secolul al 19-lea ne arata clar cine a fost ea cu adevarat si ce anume nu este corect din punct de vedere biblic. Respingerea persoanei ei si a invataturilor speciale respectate datorita viziunilor ei ar avea consecinte dramatice in cadrul Bisericii Adventiste.
          Trebuie sa spunem ca nu Duhul Sfant a vorbit prin ea, ci alte duhuri. La citirea cartilor ei, pur si simplu te apuca teama. Ea considera ca Biserica Adventista este ,,biserica ramasitei care va fi salvata".Aceasta este o pretentie exagerata, care nu poate fi justificata prin Biblie si care face ca persoana ei sa apara intr-o lumina aparte.
          2.Asteptarea revenirii. Termenul ,,adventist" vine de la Advent, indicand apropierea venirii Domnului Isus, dar pana astazi nici invatatura si nici viata practica nu marturisesc aceasta nadejde. In intelesul lor fals nu sunt cuprinse concepte ca rapirea Bisericii Lui Isus, Imparatia de o mie de ani si Israelul. Pasajele biblice care indica acest lucru in Vechiul si Noul Testament sunt interpretate diferit.
          Din perspectiva lor, primirea credinciosilor in cer va avea loc abia atunci cand Domnul va aparea vizibil pentru intreg pamantul. Imparatia Lui Mesia este complet respinsa, iar adventistii interpreteaza cei o mie de ani din capitolul 20 a cartii Apocalipsa cu o liniste absoluta pe un pamant lisit de oameni. Satan va fi legat, deoarece nimeni nu va mai trai pentru a putea fi ispitit.Natiunile vor fi moarte fara nici o exceptie, iar cei o mie de ani vor fi transferati in cer.
          Israelul ca popor nu mai are nici o sansa de mantuire odata cu respingerea Domnului Isus. Biserica nou testamentara este Israelul spiritual. Poporul de acum a fost, dupa parerea lor, respins iar revenirea evreilor in patria lor incepand cu anul 1948 este lipsita de orice importanta. Prin formularea biblica ,,Domnul vine in curand,, adventistii sunt mobilizati permanent la lucrarea de marturisire, la activitate si sarguinta, avand insa un continut si o motivatie falsa. De fapt se urmareste castigarea de membri la nivel mondial, lucru comun tuturor sectelor. Nadejdea biblica a Adventului este supusa unei rastalmaciri si denaturari, bazate pe o interpretare istorica, dar inconsistenta a Apocalipsei, care ii preocupa puternic pe multi adventisti.
          3. Sabatul. Cea de-a patra porunca este punctul central al doctrinei adventiste. Toate textele din Vechiul Testament cu privire la Israel devin obligatorii pentru adventisti. La acestea se adauga numeroasele texte din viata Lui Isus, care confirma in aparenta aceasta idee.
          Referirile la implinire din Faptele Apostolilor si din epistolele lui Pavel sunt contrazise si duc la dispute, deoarece Ellen White a vazut in viziuni importanta speciala a celei de-a patra porunci. Accentuarea total excesiva a Sabatului evreiesc are lagatura cu intelegerea gresita a Israelului.
          Sabatul a fost preluat in perioada infiintarii (aproximativ anul 1845) de la Baptistii de ziua a Saptea si confirmat prin viziuni. Aceasta atitudine fundamentala este legata de lege. Epistola lui Pavel catre Galateni dobandeste o interpretare cu totul diferita, astfel ca Sabatul ramane valabil, in timp ce taierea imprejur a incetat sa mai fie obligatorie.
          Conform versiunii adventiste exista doar Legea si Evanghelia. Adventistii traiesc din punct de vedere doctrinar in Vechiul Testament. Mai de mult din cauza zilei de odihna, ei aveau de suferit la scoala, la locul de munca, si in armata, insa in zilele noastre aceasta nu mai este o problema asa de mare. Respectarea stricta a ,,adevaratei zile de odihna" reprezinta in continoare unul dintre cele mai importante aspecte ale credintei adventiste.
          4. Cele trei mesaje ale ingerilor. Textul din Apocalipsa 14:6-12 este luat de adventisti ca fundament pentru constiinta de sine si aroganta lor. Acestea sunt ultimile mesaje de avertizare pentru lumea cazuta. In acelasi timp, ele sunt considerate ca o privire retrospectiva asupra istoriei Bisericii Adventiste.
          -Primul mesaj corespunde miscarii Miller din anii 1840-1844. William Miller a fost un predicator al trezirii spirituale inainte de aparitia Bisericii Adventiste.
          -Al doilea mesaj a fost iesirea din toate ,,bisericile babiloniene" si intrarea in miscarea adventista, care a aparut dupa deceptia din anul 1844.
          -Al treilea mesaj este interpretat pana la venirea Domnului Isus, punandu-se accent pe semnul fiarei din Apocalipsa 13:14-17. Acest masaj este vazut ca fiind categoric legat de sfintirea zilei de odihna.
          Biserica zilelor din urma percepe in mod unic chemarea de a vesti intregii lumi ca trebuie luata o hotarare clara intre a respecta Sabatul sau Duminica.
          Biserica Adventista sustine ca poporul Lui Dumnezeu exista peste tot, iar Sabatul este semnul si dovada ca Dumnezeu i-a recunoscut pe adventisti ca fiind poporul Lui ales.
          5.Invatatura locasului sfant. Aceasta invatatura a miscat in anii trecuti cel mai mult inimile adventistilor si a dus la numeroase dispute si retrageri masive din biserica.
          Potrivit conceptiei Bisericii Adventiste, invatatura locasului sfant ceresc joaca un rol special. In centrul acesteia se afla anul 1844, deoarece abia atunci a intrat Christos in Sfanta Sfintelor. O judecata de verificare a tuturor celor aflati in viata a fost initiata acolo.
          Aceasta inseamna practic o mantuire in doua faze. In cartea Grundbegriffe von A-Z-Lehre und Leben der Siebenten-Tags-Adventisten (Notiuni de baza de la A-Z- Invatatura si viata adventistilor de ziua a saptea, n.trad.), gasim scrise urmatoarele: ,,In mod subiectiv, fiecare om poate fi sigur prin credinta de iertarea pacatelor sale in momentul intoarcerii la Isus Cristos. In mod obiectiv iertarea si stergerea pacatelor au loc prin curatirea de mare preot in momentul hotarat profetic, din anul 1844 pana la sfarsitul perioadei harului". Prin aceasta conceptie este diminuata unicitatea jertfei Lui Isus, profetia este rastalmacita, iar siguranta mantuirii este pusa la indoiala.

          6.Somnul sufletului. Adventistii resping total ideea existentei sufletului si a duhului dupa moarte, argumentand ca aceasta ar fi luata din filozofia greaca. Pentru ei (la fel ca in cazul Martorilor lui Iehova de altfel), existenta umana inceteaza odata cu moartea trupului, doar suflarea se intoarce la origini, adica la Dumnezeu. In acest sens ei recurg la afirmatia cartii Eclesiastul, transmitand astfel o imagine unilaterala.
          O impartire a imparatiei mortii in Hades si Paradis nu a fost acceptata niciodata, fiind categoric respinsa. Pasajul din Luca 16:19-31 are parte de o alta interpretare. Pentru ei nu exista o stare intermediara de asteptare, deoarece duhul si sufletul nu pot exista despartite de trup. Din acest motiv, potrivit Bisericii Adventiste, dupa moarte omul ramane intr-o stare inconstienta de somn.
          7.Reforma vietii. Prin aceasta se intelege un mod de viata sanatos, care a devenit deviza Bisericii Adventiste. Viziunile si adevaratele indicatii ale lui Ellen White au lasat in urma lor de-a lungul deceniilor o urma adanca si au ridicat aceasta idee aproape la nivel de dogma. Predicatori si laici incearca prin seminarii si prelegeri publice sa convinga oamenii de aceste idei.
          Adesea lucrul acesta are loc in spatii neutre sau in scoli si poarta alte denumiri, pentru a nu indica spre comunitatea adventista
In astfel de sedinte se vorbeste despre pregatirea mancarurilor, sunt oferite mostre de hrana sanatoasa, sunt explicate efectele negative ale fumatului, ale alcoolului si ale consumului de carne de porc si este incurajat vegetarianismul.
          Nu putem spune nimic impotriva eforturilor de a ne mentine sanatatea, dimpotriva, doar ca aceasta problema are o importanta prea mare in viziunea adventistilor. In schimb, etica crestina nu joaca nici pe de parte un rol atat de mare, fara a mai spune ca si metoda care se foloseste pentru cei care sufera de anumite patimi are adesea putin de-a face cu puterea crucii. Se apeleaza la mijloace pur omenesti, ca de exemplu asa-numitul ,,plan de 5 zile", psihologia, clarificarea proceselor care au loc in corp, statistica etc. Rezultatele sunt pe masura, ca in medicina, adica aproape minime.
          Din pacate, problemele secundare sunt considerate a fi cele mai importante. Cuvantul Lui Dumnezeu ne arata ce este cu adevarat important si de ce depinde totul, si anume de predare si inoirea mintii.
          In concluzie trebuie spus ca cei sapte stalpi ai credintei adventiste au un caracter obligatoriu. Acest patrimoniu special deosebeste Biserica Adventista de toate bisericile crestine traditionale sau independente. Spre deosebire de vremurile din trecut, anumite aspecte nu mai sunt luate in serios de membrii comunitatii.
          Din punctul meu de vedere, cel mai grav este faptul ca majoritatea credinciosilor din cadrul comunitatii se preocupa prea putin de aceste probleme. Adesea nici macar cei raspunzatori de conducerea adunarii nu au studiat si verificat doctrina somnului sufletului, a lucrarii mantuirii in doua faze, biografia lui E.G.White etc. Ca o scuza pentru adventisti, vreau sa va spun ca acestea  nu sunt subiecte usoare si adesea lipsesc informatiile corespunzatoare pentru formarea unei imagini corecte.
          Nadejdea noastra este ca Duhul Lui Dumnezeu, care calauzeste in tot adevarul ii va scoate pe multi oameni din pacat, ii va curati si le va deschide ochii pentru a primi adevarurile Noului Testament, spre slava Numelui Sau.
          Biserica Adventista nu se considera a fi o secta. Diferite publicatii din anii trecuti tind sa ii acorde o pozitie speciala in rindurile denominatiilor crestine clasice din ultimii 150 de ani. Este un fenomen regretabil, dar tipic.
          Mormonii, Martorii lui Iehova, Stiinta Crestina se separa de celelalte credinte crestine si pot fi clar detectate ca fiind secte prin invatatura lor care include adesea elemente oculte. In schimb comunitatea adventista merge acum pe o cale diferita prin dezorientare si diplomatie. Ea se arata in exterior mai deschisa fata de lume, dar in randurile ei, acolo unde viziunile lui Ellen White  sunt accentuate in mod excesiv mentine conservatorismul. Pe de alta parte, Biserica Adventista se deschide la nivel liberal catre ecumenism.
          Sistemul fals de invataturi nu este vazut sau nu este recunoscut de comitetele de conducere si astfel adventistilor le ramane doar calea adaptarii, a negarii realitatii si a retusarii acesteia. Toate concesiile la mostenirea reformatoare a lui Martin Luther nu pot induce in eroare faptul ca adventistii staruie in invataturile lor false datorita tolerantei reduse, chiar daca sunt considerati evanghelici. Numai in mod personal poate cineva sa aiba parte de o transformare reala prin harul lui Dumnezeu, daca isi rezolva problemele inimii ci Mantuitorul lui, Isus Cristos.
          Iesirea dintr-o secta nu este usoara, eu am experimentat-o, dar cine simte o neliniste cu privire la invataturile acesteia si la modul superficial de a trai si cauta din toata inima adevarul, va primi ajutor. Domnul ii va ajuta sa aleaga calea corecta. Vreau sa incurajez fiecare cititor in parte si sa inchei acest articol cu indemnul de a citi textul din Evrei 12,1-3;18-24.1.

                                                  GEORG SCHAFER
                                 Revista internationala despre profetia biblica
                                             Strigatul de la miezul noptii
                                                         Nr. 09-2011

                                         
          

64 de comentarii:

Anonim spunea...

un pastor adventist care-si va da demisia si se va retrage din biserica, nu se va pronunta niciodata astfel:
"RETRAGEREA DIN SECTA"

asta e tipic ortodox:))

IGotcu spunea...

Nu eu am folosit acest termen ,,secta" ci insusi pastorul adventist care a ajuns la aceasta convingere dupa ce a studiat mai bine Biblia. Aceasta este declaratia lui insusi, si a fratilor care editeaza revista: Strigatul de la miezul noptii.
Acest articol l-am scris pe un blog crestin care are multi adventisti inscrisi pe el, dar a fost sters de administrator pentru ca sa nu se simta jicniti, dar ei ne fac pe noi in fel si chip fara pic de respect ridicand sabatul la conditie de mantuire. Spun aceasta argumentat pe faptul ca eu insusi am fost Adventist de Ziua a Saptea timp de cativa ani, dar ceea ce am intalnit acolo nu este demn de scris nici macar pe blogul meu personal.
Pot sa spun doar, ca am fost o grupa de apoximativ 25-30 de persoane active care faceam in oras o lucrare deosebita. Personal conduceam si o grupa de scoala de sabat dar ce invatam noi nu era deloc compatibil cu trairea incepand de la pastor pana la ultimul membru. Invatatura pe care personal o predam grupei de studiu se repeta in fiecare an dar sub alte titluri. Era de fapt o spalare a creierului. Dar in fine, sa nu o mai lungim atata, daca sunteti cumva adventist si sunteti abonat la revista Semnele timpului cred ca stiti ca penticostalii au fost batjocoriti ca fiind formati din patura de jos si facuti in fel si chip. Atunci am dorit sa prezint si eu motivul pentru care am iesit din randurile adventistilor, dar am considerat ca nu merita duelul acesta le nesfarsit. Unul din frati a prezentat conducerii uniunii advente situatia, dar nu l-a bagat nimeni in seama si toata grupa de care v-am vorbit mai sus a iesit definitiv din aceasta Biserica. Fata prezbiterului a divortat si a plecat in Spania, iar la ora actuala Biserica numara 5-7 persoane. Trist dar adevarat. Daca va intereseaza lucruri mai profunde despre aceasta invatatura va stau la dispozitie, dar nu pe blog ci pe mess. Nu pot improsca cu noroi pe toti adventistii, pentru ca nu asta ma invata Domnul Cristos, iar daca doriti sa stiti motivul retragerii mele si a celorlalti din grupa va stau la dispozitie.

Anonim spunea...

"Unul din frati a prezentat conducerii uniunii advente situatia, dar nu l-a bagat nimeni in seama si toata grupa de care v-am vorbit mai sus a iesit definitiv din aceasta Biserica"

Sa inteleg ca atunci cand un adventist are o problema sau isi doreste retragerea din oricare motiv, un frate prezinta problema si nu persoana in cauza? Si cui o prezinta? Uniunii ADVENTE? :) Tu esti sigur ca ai fost adventist? Eu zic ca-n imaginatia ta ai fost si adventist ce-i drept.

Si tu zici ca hop tzop, s-a hotarat intreaga grupa sa paraseasca biserica? Nici daca mi-as dori eu asa ceva nu s-ar intampla in realitate. Mai real e sa ajunga talibanii sa puna o bomba in fata bisericii decat ce indrugi tu aici. Daca ar parasi o grupa intreaga adventismul asa cum relatezi tu, te-as felicita personal si as face tot posibilul sa intre povestea ta in cartea recordurilor. Dar din pacate singurul lucru care ramane in urma citirii acestei relatari e.....amuzament.

Anonim spunea...

"Cu cat ne-am distantat mai mult de Biserica Adventista, cu atat am observat mai clar conturul invataturii false. Cata vreme esti activ in fiecare zi in cadrul ei nu vrei sa recunosti faptul ca anumite lucruri nu sunt in ordine. Rusinat si profund umilit a trebuit sa constat aceasta "

Rusinat si profund umilit? Pentru ce? Pentru ca in trecut ai avut un punct de vedere pe care acum ti-l schimbi? Poate sa se pronunte o persoana vertebrata astfel? Si ce se face dumnealui, daca peste o perioada isi mai schimba odata parerea? Tot rusinat si umilit va fi din nou? Woooow...

IGotcu spunea...

Cu toate ca scriu si eu pe multe bloguri, chiar daca nu sunt de acord cu multe lucruri scrise acolo, am puterea de a sta drept in fata situatiei si de a ma identifica pentru ca persoana respectiva sa stie cu cine sta de vorba. Apoi nu ezit sa dau adresa de mess sau nr. de telefon pentru a putea fi contactat.

Daca nu credeti ce am scris ma puteti gasi in mun.Orastie. Putem merge impreuna la Adunarea despre care am vorbit si puteti primi informatii mai detailate cu privire la grupa care a iesit cu totul din Biserica Adventista. Cu toate ca pastorul de atunci a murit, precum si diaconul, totusi sunt persoane care va pot oferi detalii. Astept raspunsul dv. si daca doriti si alte informatii care nici macar nu merita scrise pe acest blog, eu totusi vi le voi da pentru ca unii adventisti nu merita sa-i respect din cauza ca batjocoresc orice alta Biserica inafara de ei.Ca de pilda: In una din revistele ,,Semnele Timpului" adventistii declara ca harismaticii si penticostalii se trag din patura de jos a societatii fiind usor de manipulat, acesta fiind si motivul imultirii lor. Blogul pe care va raspund este al meu personal, si nu mi-am permis sa scriu lucruile reale pe care eu le-am indurat in cadrul acestei Biserici, dar daca totusi va intereseaza am sa vi le scriu.

Anonim spunea...

Igotcu.

Desi argumentele cele mai importante lipsesc ,adica NUMELE ACELUI PASTOR care intre timp a murit ,fie-i tarana usoara,cat si numele celor din grupul acela care au parasit adventismul in masa, totusi eu plec de la premisa ca spui adevarul.

Daca insa ai fost si tu adventist, asta e cea mai mare bucuria a mea si sti de ce?>pt ca cu aprobul tau doresc sa aflu verificand cunostintele tale>ce fel de adventist ai fost sau nu ai fost.

Desigur in raspunsul ce imi vei da,vei avea in vedere diftongul:"omul cinstit nu se teme de politie" ,adica ADEVARUL este de acord si bucuros sa se lase verificat.

Ceea ce iti sugerez,este nu sa scriem antropologii care sant doar pareri omenesti>ci te invit cu respect SA PARCURGEM IMPREUNA STUDIUL CELOR 7 stalpi ai credintei adventiste.

daca vei refuza
daca nu vei posta mesajul asta
daca vei cauta si vei vedea partea rea a acestei invitatii>atunci TEMETE DE DUMNEZEU SI OPRESTE-TE CACI MERGI IN MINCIUNA SPRE MOARTE.


Daca vei accepta.
Iata datele mele de contact,caci ale tale inca nu le-amgasit,macar ca pari si afirmi a fi deschis la dialog.

Skype: singuraticul17
yahoo messenger: jumatate_de_sfera

Ps. ceea ce ma frapat cel mai mult in afirmatiile tale,este acea declaratie ca tu nu afirmi aici pe blo una si alta ca sa dai cu noroi in adventisti.
Sti? eu zic ca asta e o falsa manusa alba,care de fapt acopera ignoranta si nestiinta.
iar daca nu este asa>te rog sa imi dovedesti "aruncand cu noroi" adica treci la afirmatii clare si punctuale pt ca iata persoana care e trimisa la tine, spre a sustine toti stalpii de credinta adventisti inaintea oricarui teolog al lumii, in puterea si mandatul pe care Domnul Dumnezeu mi la dat.
Cu respect si consideratiune.
Aurel

igotcu@gmail.com spunea...

Da sunt deschis sa discutam chiar aici pe blog. Putem sa incepem discutia despre cei sapte stalpi ai adventistilor cand doriti dv. Se pare ca pana la urma trebuie sa scriu tot adevarul despre ce mi s-a intamplat mie in cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea fara sa-l mai ascund. Doresc sa avem o discutie care sa fie in limitele bunului simt, si de ce spun aceasta: Scriu pe mai multe bloguri, iar atunci cand un adventist este contrat cu un verset biblic, sau pur si simplu nu esti de acord cu ceea ce spune el, te jigneste. Sper ca dv. sa va folositi argumentrle si interpretarea versetelor in dragoste si rabdare. Doresc sa va mai dau un exemplu de la TV Speranta:

O cunostinta de a mea a intrat in direct prin telefon cu pastorul Moldavan. I-a prezentat parerea lui si unele neclaritati din cadrul A.Z.S. la care pastorul i-a spus in direct : Cei care nu sunt de acord cu noi ii rog sa ne lase in pace. Acesta a fost argumentul pastorului. Sper ca cu acest exemplu am spus tot. Va multumesc si va astept.

Anonim spunea...

Domnul Isus sa va bnecuvanteze pt tot ce ati scris mai sus si multumesc lui Dumnezeu care va condus in adevar pt ca in zilele din urma unii se vor alipi de duhuri inselatoare si de invataturilre dracilor oprind casatoria si intrebuintarea bucatelor.Domnul orcarei bucurii sa va inbogateasca in orce lucrare buna si sa cresteti in cunostinta lui Isus cel mort dar inviat a treia zi dupa planul lui Dumnezeu mai inainte de vecii, har si pace.

igotcu@gmail.com spunea...

SI EU VA MULTUMESC SI VA MAI ASTEPT CU POSTARI.

Anonim spunea...

Am ajuns aici din plictiseala pur si simplu si am doar 15 ani. Nu sunt botezat inca dar cred ca Ellen White a fost un profet inspirat. Cat despre pastorul asta...e fapt stiut ca in vest de obicei oamenii devin mai necredinciosi iar valorile si invataturile se uita sau se ignora(aici ma refer la invataturile lui Miller de ex)asa ca nici nu ma mir ca prin filosofiile lui sa indepartat de credinta daca a fost in ea vreodata.

Sandu Barbu spunea...

Puştiule anonim de 15 ani, ai înţelepciunea să taci până când experienţa cu Isus va face sigură o postare viitoare. Ştiu că nu realizezi că te-ai făcut de râs, dar ce e mai grav este că te erijezi în apărător AZŞ având pricepere şi înţelepciune zero. Împotriva plictiselii ai face bine să pui mâna pe carte, că bate bac-ul la uşă. Ai citit în Biblie "să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrân"? Levitic 19:32. Dar despre tineri obraznici în cartea "Educaţie" de Ellen White? Domnul care ţi-a permis să postezi aici nu este "pastorul ĂSTA" cu tine! Pune mâna şi citeşte cartea menţionată mai sus, "Educaţie" de Ellen White - şi poate se va îmbunătăţi şi gramatica ta. Fă ce scrie acolo - şi la traducător vei găsi numele celui care te mustră acum.

Anonim spunea...

Parerea mea ca om si profesor este ca fiecare are dreptul sa citeasca si sa isi "dea cu parerea" pe acest blog! Mi-au placut comentariile si dicutia in contradictoriu, pot spune ca au fost in limita "bunului simt", nu mi-a placut insa ultimul comentariu! Nu vad de ce a fost criticat pustiul?! E bine ca se afla pe astfel de saitu-ri si nu pe altele, experiente cu Isus cred ca poate avea si un copilas de cativa ani , ce sa mai vorbesc de un adolescent, iar atiudinea domnului chiar nu o inteleg! Dupa parerea mea nu adolescentul s-a facu de ras, aici nu cred ca vorbim de cine se face de ras si cine nu! De unde se deduce acel zero la pricepere si intelepciune?! Cred ca mesajul ar fi putut fi transmis "altfel" mai cu intelepciune si didactica si atunci poate tanarul ar fi invatat ceva dint-o mustrare constructiva asa sigur a fost o mustrare ce nu isi va atinge scopul ( va asigur eu ca nu va pune mana pe carte ca i-ati spus dvs in asa mod) Semnat: un profesor din zilele de azi, nu din perioada comunista
P.S. Ca sa nu fie luat ca " pastorul asta" ar fi trebuit sa aiba un nume si atunci sigur ar fi putut sa-l numeasca cumva!Chiar nu am simtit ca a spus cu rautate...avand exprimarea aceasta.
E prima data cand comentez pe bloguri, sper ca nu am deranjat pe nimeni, nu asta mi-a fost intentia, insa ma doare cand vad ca elevii,tanarii nu sunt lasati sa-si exprime parerea si mai rau de atat sunt insojiti; nu vad rostul jignirilor mai ales ca nu ne cunoastem si orcine isi poate lua identitati false!
Va mutumesc!

Ioan Gotcu spunea...

Va multumesc pentru comentarii.
Prin postarea dv. ati spus mult. Referitor la numele pastorului care s-a retreas ... nu-l cunosc, iar revista "STIGATUL DE LA MIEZUL NOPTII" nu a prezentat si numele.
Pentru cei care doresc sa se intereseze de mine in calitate de fost adventist, o pot face. Sunt din Orstie, iar biserica AZS inca mai functioneaza, dar cu foarte putini membrii. Grupul care s-a retras atunci din biserica a fost mai numeros decat membrii actuali ai bisericii.
Astept de la Aurel sa incepem studiul celor sapte stalpi ai biserici AZS.

Relu spunea...

Oricat ai incerca sa demonstezi unui adventist, prin dovezi ca este gresit in probleme precum nemurirea sufletului,sabatul etc, te lovesti de un zid al refuzului de a accepta realitatea.Cel putin in domeniul existetei sufletului, chiar dai ii dai sute,mii de exemple martrii care demonstreaza existenta sufletului dupa moarte ,adventistul refuza sa creada .Asta dovedeste spalarea creierului ,ceva asemanator cu secta Martorii lui Iehova. Articolul ex-pastorului este foarte interesant

Ioan Gotcu spunea...

Asa este Relu. Uite un articol care arata ca Martorii si Adventistii sunt una cu mici diferente.http://igotcu.blogspot.ro/2014/08/eu-sunt.html

Andrei M spunea...

@ Relu ...as vrea sa iti sfătuiesc cartea "Imparatia Cultelor Eretice" de
Walter Martin si toti aceia care sunt interesati de cazul cultului ASZ.

Resurse youtube:

https://www.youtube.com/watch?v=qqVCGCOhlsM


https://www.youtube.com/watch?v=5De3ZPPhrKc

Fiti binecuvantati :)

Ioan Gotcu spunea...

Iti multumesc Andrei pentru informatie. Domnul sa te binecuvinteze.

Andrei M spunea...

Iertatima,uitasem sa mai postezi ceva ieri,adica un fiser d-itrun articol care se numeste: From Controversy to Crisis:An Updated Assessment of Seventh-day Adventism”
de, Kenneth R. Samples
from the Christian Research Journal, Summer 1988, Volume 11, Number 1, page 9,il gasiti tradus in limba romana pe acest link : http://www.scribd.com/doc/49460182/Adventismul-de-ziua-a-saptea

Andrei M spunea...

Un alt fiser care va poate ajuta este scris de Walter T. Rea il puteti gasi in limba romana pe

http://www.scribd.com/doc/142938330/Minciuna-Alb%C4%83

aceste articole le puteti gasi si in format original,daca faceti o cautare mai atenta pe internet.Va multumesc fiti binecuvantati :)

Andrei M spunea...

Pt persoana anonima care va provocat sa studiati împreuna cu el ca sa vadă ce adventist ați fost, ii sfătuiesc un site(si la cei adventisti care cauta dintro inima curata si sincera adevarul) care il poate singur răscoli (trebuie doar sa stie putina engleza):

http://www.formeradventist.com/stories/index.html

http://www.youtube.com/user/FormerAdventist#g/u

de aici el poate sa aprofundeze cunoștințele personale.Fiti binecuvantati

Ioan Gotcu spunea...

Multumesc. Domnul sa fie cu tine.

Andrei M spunea...

Daca va interesează despre reforma lui Luther in legătura de Sabbath puteți viziona acest link:
http://beggarsallreformation.blogspot.it/2013/01/sdas-using-karlstadt-and-luther-to.html

Va mulțumesc.Fiti binecuvântați

Ioan Gotcu spunea...

Si eu iti multumesc Andrei. Dumnezeu sa te binecuvinteze.

Caleacrestina Ro spunea...

http://www.caleacrestina.ro/index.php/adventiste/627-se-schimba-persoana-lui-dumnezeu-din-una-in-trei

Anonim spunea...

Poate nu am nimerit eu bine, poate...
Îmi pare nu doar calomnios "dialogul" ci chiar cu totul păcătos. Pare ca o luare in desert a numelui Domnului, in toate pseudo-binecuvântări si urări, dupa ce ați tras cu gloanțe oarbe in oameni care nu se pot apăra.
Va doresc niscaiva iubire crestina si o țâră de îngăduință...ca ce sa mai zic de răbdare până vine Domnul si ne da fiecăruia dupa dreptatea Lui (si poate si dupa faptele noastre, cine poate știi!)
PS
Salut Sandule, nu te-am cunoscut așa de virulent cand eram amici!

Ioan Gotcu spunea...

Ati nimerit bine, dar nu inteleg cine a tras, in cine?
Am intrat odata intr-un cabinet medical, iar pe masa din sala de asteptare am gasit revista ,,Semnele timpului", unde scria urmatoarele:
Penticostalii sunt multi, deoarece se trag din patura de jos a societatii, iar masele de oameni sunt atrase prin tot felul de ajutoare.
Puteam sa ripostez, sa le scriu si sa-i fac intocmai cum a-ti scris dv., dar i-am lasat in pace, deoarece in urma cu aprox. 20 de ani, am iesit dintre adventisti si am observat ca nu s-au schimbat de loc. Singurul domeniu in care se pricep adventistii este in domeniu culinar. In fine, daca doriti sa va stau la dispozitie in ce priveste doctrina adventista si motivul pentru care am iesit din aceasta denominatie, va stau la dispozitie pe acest blog.

Alex spunea...

Daca am nimerit bine inca nu m-am dumirit. Am insa o ciudata durere cand observ ca citirea unei anume reviste pe care susțineți ca ați citit-o (eu nu am citit-o deși aș fi fost abilitat sa o citesc) v-a produs febrila dorința de a întoarce si PUMNUL celălalt ( deși am citit undeva, cred, ca ar trebui sa fie vorba de celălalt obraz).
In orice caz va doresc creștineasca iertare, nu de alta dar ar fi păcat de dumneavoastră sa muriți tânăr (am citit undeva ca ura si răzbunarea distrug spiritul si corpul omului!)
Nu in ultimul rând va doresc îngăduință cu Greșelile altora încercând sa aplicați un anume principiu din Matei capitolul 19 ( parca in Biblia crestina este asta, nu știu am sa mai verific).
PS. Ce veți face daca ajungeți in cer si acolo veți da de "prietenii" dumneavoastră adventiști?
Raspuns posibil:
1. Îi dați afara
2. Va dați demisia (sau ieșiți cu scrisoare de retragere)
3. Îl alungați pe Dumnezeu pentru ca este nedrept dat fiind faptul ca a mântuit niște sectanți ( penticostali si/sau adventiști )
Succes se acorda un punct din oficiu.

Alex spunea...

Tot ceea ce este scos din context devine pretext. Spor la citit in context. Hermeneutica este o știința matematica dar este făcută de niște oameni care din nefericire nu au trecut de ciclul liceal.
De exegeza nu mai vorbesc pentru ca ar trebui sa vorbesc de Grigore Moisil sau de Titulescu si m-ar împușca ungurii.

Ioan Gotcu spunea...

Alex ... durerea ta este si a mea. Imi pare foarte rau ca nu am luat revista ,,Semnele timpului" de pe masa din sala de asteptare ca sa o pot scana si sa ti-o trimit prin email.
Pe de alta parte cunosc adventisti cu care am ramas prieten, chiar si cu un pastor din Deva cu care ma intalnesc in penetenciar. Sunt intrebari la care nici pastorul nu vrea sa-mi raspunda, dar ne despartim tot prieteni.
In Orastie, la Biserica Adventista de Ziua a Saptea in urma cu aprx. 20 de ani am iesit un grup de 28-30 de persoane care la fel ca mine nu au primit raspunsuri la intrebarile puse. Din aceasta cauza unii au fost pusi la disciplina de un brezbiter pe nume Neagu care acum a trecut la cele vesnice, iar altii si-au dat demisia.
Alex, daca nu iti vine sa crezi ceea ce iti spun iti stau la dispozitie cu date concrete si daca fac un efort de memorie am sa-ti dau lista cu fratii care au iesit din randurile adventistilor. Unii au apucat sa se boteze altii nu, dar cand au vazut ca numele lui Ellen White este mai des pronuntat in biserica, ca Numele Lui Isus Cristos au parasit adunarea. Eu cand am fost botezat la adventisti, prima data am fost intrebat daca cred in revelatiile lui Ellen White si dupa aceea am fost botezat. Daca refuzam sa cred aceste revelatii nu eram botezat.
Alex am ceva pentru tine si ... daca chiar vrei sa pun pe blog aceasta marturie a grupului despre care iti vorbeam o fac, dar pentru adventistii sinceri am o jena. Totusi iti dau adresa bisericii din Orastie, convoc doi trei freti care mai sunt acum acolo, iar unul din ei daca nu ma insel este chiar diacon, si iti spun o poveste cutremuratoare. Nu vreau sa dau cu pumnul si in celalat obraz, dar adventistii de pe postul Tv. Speranta, zambitori, respectosi si bine imbracati nu sunt la fel cu cei din bisericile adventiste. Cred ca ma intelegi.
Acum inchei intrebandu-te:
Vrei sa sti totul, vrei sa iti dovedesc un adevar cutremurator care s-a intamplat cu mine si cu inca aprox.30 de persoane? Nu-mi este greu sa-l scriu aici. Poti sa-l verifici. Orasul Orastie se afla in Romania. Sunt responsabil de ceea ce iti voi spune cu acceptul tau. Nu o sa scriu cu placere, dar daca este nevoie fac si lucrul acesta. Si inca ceva, daca vrei iti dau numarul meu de telefon si adresa de email, daca nu vrei sa scriu pe blog. Ce zici? Sau poate ai vrea chiar sa ne intalnim ... ar fi minunat.

Ioan Gotcu spunea...

Ca sa fiu la subiect si sa nu crezi ca ocolesc intrebarile tale, pot sa spun ca in cer voi intalni adventisti care cred ca Isus Cristos este Fiul Lui Dumnezeu, nu o persoana creata in persoana arhanghelului Mihail. Nu avem voie sa ne inchinam creaturilor, ci Creatorului.
Adventistii cred in Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant, dar ei cred in acelasi timp ca Isus este creat nu nascut din Tatal. Adventistii care cred ca Fiul Lui Dumnezeu este arhanghelul Mihail, vor avea o mare problema.
Apoi adventistii care cred ca sunt indreptatiti si mantuiti prin faptele Legii, prin sabat si recunoastereaa viziunilor lui Ellen White la fel vor avea o mare problema.
Am sa ma intalnesc cu adventisti in cer, iar pentru aceasta nu imi voi da demisia. Este alegerea suverana a Lui Dumnezeu sa mantuiasca pe cine vrea. De fapt vad ca nu prea doresti sa cunosti adevarul despre adventisti ... imi pare rau. Eram dispus sa te chem la Orastie pentru a vedea diferenta dintre adevar si realitatea din biserica.

Alex spunea...

Salut, sunt sigur ca adevarul este foarte departe de a fi zugrăvit pe un site, cu atat mai putin intr-un climat belic!
In ceea ce-i privește pe adventiști, știu Că nu sunt ușă de biserica. Vreau sa nu cred că sunt așa de rătăciți precum ii zugrăvești tu. In ceea ce privește invitația, merci poate cand o sa am timp o sa încerc sa o onorez! Merci din nou!
PS.
In scoala unde lucrez, exista foarte mulți adventiști, penticostali, ortodocsi si chiar si câțiva baptiști, insa pana acum nu am văzut polemici pe teme religioase, cu atat mai putin intre arhanghelul Mic'hail ( Cine este ca El!) si Isus. Știi pentru ce nu exista aceasta lupta?
Pentru ca toți si fiecare încercam sa fim ca El.
Spor la viețuire adevarta (si sfânta si cu bucurie).
Un ultim lucru: cerul va fi plin de oameni care nu au înțeles chiar totul pe acest pământ.

Andrei M spunea...

Salut Alex,sunt un copil a lui Dumnezeu si mi-a plăcut întotdeauna sa citesc si sa studiez biblia,am fost si eu printre rândurile adventiștilor de ziua a șaptea,nu am fost membru,și nici botezat in acest cult,crezând ca nu este diferențe intre bisericile neoprotestante(baptiști,penticostali si creștini după evanghelie).Apoi am cunoscut o persoana care mergea la biserica adventista de ziua a saptea si am inceput sa merg si eu,si pana aici totul normal,pana intro zi de Sambata cand un domn membru a biserici sa ridicat si spunea niste lucruri care nu mi erau familiare,vorbise mi aduc aminte despre doamna Ellen G. White si celalate persoane din biserica spuneau un tare "Amin",am mereu un caiet si un pix cu mine si am inceput sa scriu cea ce domnul respectiv propovăduia.Atunci mi am pus un semn mare de întrebare,si m-am pus sa citesc si sa studiez cărți care adventiști de ziua a șaptea le cunosc si le recomanda celor care nu au o cunoștința mai detaliata despre învățătura care se dau în asemenea biserici.Am ajuns la conclusia,nu va suparăți,ca biserica adventista de ziua a saptea, dau niste învățături in care doar un procentual mic sunt biblice si celalate nebiblice.Cred ca Hristos a purtat deja povara a păcatelor noastre,de ce sa mai adaugăm încă un cui în palmele Sale?Mai bine luați-va putin din timp sa citiți si sa studiați biblia. Daca cei care au trecut prin ridurile acelei biserici nu au intales sau poate nu au studiat destul anumite argumente,va rog sa fiți disponibil pentru a le clarifica dumneavoastră. Cred ca Domnul nu ne-a promis fericirea aici pe pământ ci mai degrabă acolo sus in ceruri,haideți sa nu mai fim comozi și superficiali, pentru ca pentru toate acestea vom fi trași la răspundere,pentru fiecare fapta pentru fiecare învățătură care ne am permis sa dam oamenilor.Domnul sa ne dea ințelepciune și îndelungă răbdare.

Va las un mica afirmație din cartea "Tragedia veacurilor" scrisa de către doamna Ellen G. White care spune asa:

"Chiar după intrarea în lucrarea Sa pământească, Mântuitorul, împovărat de încăpăţânarea şi nerecunoştinţa oamenilor, Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar. El putea chiar şi atunci să-Şi şteargă sudoarea de sânge de pe frunte şi să lase neamul omenesc vinovat să piară în nelegiuirea lui”(aceasta afirmație o puteți găsi Pe pagina a 5-a a capitolului 19)

Raspuns: A spune că Domnul Isus Hristos “Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar” este o hulă la adresa Sa. Orice creştin ştie că Domnul Isus Hristos nu “Se putea retrage de la jertfirea pe Calvar”, întrucât El a spus că venise pe pământ tocmai pentru a Se jertfi pentru mântuirea celor ce vor asculta de El (Ioan 12:27). Acest fapt a fost profeţit şi stabilit de către Dumnezeu cu mult timp înainte (2 Împ. 19:25), şi nu mai exista nici o posibilitate de schimbare (Matei 1:21).

Ioan Gotcu spunea...

Andrei M doresc sa mentionez ca in una din bisericile adventiste in care eu am umblat si m-am inchinat un timp, am cunoscut o familie de medici cu care am avut o relatie buna si pe care am pastrat-o pana astazi. Acesti oameni s-au saturat de invatatura lui Ellen G. White care era cu mult mai pretuita ca orice alta invatatura biblica. La un moment dat acestia au iesit din adunarea adventista. Cand m-am apropiat de d-na doctor pentru ai spune respectos cate ceva, a zbierat efectiv si a spus: lasati-ma domnule in pace. M-am saturat, intelegi ... m-am saturat. As putea sa spun cu mult mai multe, dar chiar imi este si mie lehamite de acest articol despre care am primit tot felul de emai-luri chiar si din SUA.
Mama mea care a fost asistenta medicala, in timpul in care eram plecat de acasa era vizitata de prezbiterul bisericii adventiste care controla ce mancare am gatit,cum ne inchinam, etc.
Andrei M cat timp am fost adventist ... a fost un calvar, nu doar pentru mine si fam. de medici despre care am amintit, dar vorbeam cu adventistii din biserica. Erau pur si simplu nefericiti, iar uneori mai schitau cate un zambet. Intr-un cuvant unii erau foarte nefericiti.
Pana la urma, poate am sa sterg acest articol. Nu stiu ce voi face, dar adventistii nu sunt sinceri cu ei insusi.

Andrei M spunea...

Va rog frumos sa nu faceți lucrul aceasta,sa nu ștergeți articolul,pentru mine a fost de folos si mai este,vad in dumneavoastră lucrarea Duhului Sfant si cred ca nu sunt unicul care o vede.Am trecut si am experimentat acel sentiment,dar am pus o piatra de aducere aminte,si ma uit cu dragoste la ia.Apreciez mai mult sincer sa fiu, jerfa Domnului Isus Cristos,daca nu erați dumneavoastră cred ca si eu ma pierdeam de mult pe niste cai necunoscute.De asta ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-ati scos in calea aceasta oportunitate.Dumneavoastră sunteți o mărturie vie,va rog sa ma credeți. Dumneavoastră sunteți primul care nu a stat indiferent ci a creat un blog frumos,un blog care este de incurajare.Un blog sănătos care cred ca la timpul potrivit va aduce roadele așteptate.Fiti binecuvântați,cu dragoste Andrei.

Ioan Gotcu spunea...

Iti multumesc Andrei. Ma bucur pentru ca acest blog ti-a fost folositor, dar crede-ma ca am avut probleme cu acest articol. Tu esti a doua marturie in ce priveste acest articol. Prima, a fost o sora din SUA care se temea de sotul ei si nu stia ce sa faca, in privinta invataturii advente, iar a doua marturie a fost a ta.
Iti multumesc Andrei. Domnul sa te binecuvinteze.

Alex spunea...

Încerc sa scriu(cu cazna recunosc!) ultima mea intervenție pe acest blog! Cred in lipsa dumneavoastră de sinceritate (dar nu va acuz pentru aceasta)! Daca îmi permiteți am sa ma justific: (ma rog, sperând ca veți aproba postarea pe blog necenzurată .
1. Am cunoscut biserica adventista cred ca înaintea dumneavoastră. (Veneam de la ortodocși dupa ce făcusem o escala destul de lunga la penticostali) ( din respect pentru mine nu am sa va spun ce m-a îngrozit acolo, fiecare are lăturile/mizeria lui).
Am fost un golan, in sensul concret al cuvântului! Intr-o zi m-a întâlnit Hristos si am avut de ales intre cuțite si cruce; dau slava Lui Dumnezeu pentru ca m-a ajutat sa aleg crucea!
2. Spuneam ca am cunoscut biserica adventista înaintea dumneavoastră, cred. Credeți-ma nu arată deloc așa cum o murdărite dumneavoastră. E. G. White, este profetul recunoscut in aceasta biserica si numai cine scoate lucrurile din context poate sa o acuze de atâtea lucruri rele.
3. Biserica AZS nu pune in nici un caz piatra de temelie pe un om, fie el si profet, ci pe Hristos, piatra din capul unghiului. Spiritul profetic este o promisiune pentru biserica lui Dumnezeu (dar aceasta o și-ți bine, nu trebuie sa va conving eu despre aceasta). Este cum spune EGW: " lumina mai mica care ne conduce la Adevarata lumina, Hristos!
4. Murdarii si " mărturii" se pot aduce de către mulți oameni ieșiți din rândul oricărei biserici (mai ales dintre Neo-protestanți)
5. Nu cred in spiritul lumii acesteia, spirit politic, demonic, de învrăjbire, care arată ce nu fac ceilalți bine in loc sa arate ce facem noi bine. (Cine citește sa inteleaga!)
6. Lucrarea la care am fost chemați este să arătăm lumii ce a făcut Hristos pentru noi, Nu ce nu fac alții bine. Pentru cum am făcut această lucrare vom fi trași la răspundere și nu pentru ce am făcut sau ce-am scris despre aceea care ar trebui să facă lucrarea.
PS. Christos revine curand!

Ioan Gotcu spunea...

Alex nu trebuie sa scri cu cazna, nu trebuie sa fie o cazna sa spui un adevar. In ce priveste pacatul, este ,,acelasi,, in orice denominatie ai merge. Cand am facut diferenta intre adventisti si penticostali, eu m-am referit cu totul la altceva si anume:
Adventistii daca nu crezi in scrierile lui E.G.W esti exclus din biserica, iar daca calci sabatul la fel, dar la penticostali am deplina libertate de gandire. Catastofe pacatoase avem si noi din plin, dar eu nu la asta ma refeream, ci strict la doctrina defectuasa a adventistilor.
In calitate de fost invatator al scolii de sabat, pot spune ca cunosc pe de rost aceasta invatatura, iar acolo unde doream sa complectez ceva, sau sa folosesc doar cuvantul ,,probabil,, eram tras la raspundere. Nu aveam voie sa ies dintre copertile lectiunii, nu aveam voie sa gandesc in plus. Alex, tu stii bine lucrul acesta. Crede-ma era groaznic.
Viitorul articol pe care am sa-l scriu despre adventisti, va fi in excusivitate pentru tine :), si chiar am sa incep cu lucruri practice ale doctrinei din cauza careia multi adventisti sufera, dar le este frica sa faca pasul hotarator al iesrii.

Alex spunea...

Chiar acum sunt in Consiliul de Disciplina in care este chemat un elev penticostal cu foarte multe probleme, chiar vreți detalii doctrinare?
PS. Merci ioan pentru acel articol promis pt. mine. Aștept!

Anonim spunea...

Este foarte usor de denigrat mai ales cand a trebuit sa iesi dintr-o biserica cine stie din ce motive(adulter sau multe altele), trambitand apoi ca a fost o alegere personala.Ceea ce eu nu inteleg este de ce acest fost pastor adventist nu aduce dovezi biblice concrete ca stalpii pe care adventistii si-au cladit credinta sunt falsi.De fapt inteleg, nu are astfel de argumente.De la geneza la apocalipsa nu ai nici macar un singur pasaj care sa vorbeasca despre schimbarea zilei de odihna(Isus si apostolii au serbat aceasta zi care nu este a evreilor ci a fost instituita in Eden, Adam nefiind evreu).Biblia in totalitatea ei vorbeste despre moarte ca despre un somn(Isus:Lazar doarme dar ma duc sa-l trezesc din somn), a-ti pastra un corp sanatos este o datorie sfanta fata de Creatorul nostru(corpurile noastre sunt temple vii) iar eu ca adventist de ziua a 7-a cred ca orice om, fie el evreu, chinez, musulman sau budist are dreptul prin Isus Cristos la mantuire, pt ca asa cum spunea si apostolul Pavel , El a murit pt toti oa enii.Faptul ca vb urat despre ac biserica din care fac parte(biserica, nu secta, incercati sa gasiti sem ificatiile ac doua cuvinte in dex, Azs este biserica din moment ce este recunoscuta legal.Nu ca mi-ar displace cuvantul secta, si ucenicii, Pavel si primii crestini erau numiti ca fiind o secta) nu ma supara, imi aduce bucurie.De ce?Imi dau seama ca Satana sufera din cauza credi tei noastre in Isus Hristos , Domnul nostru.Asemenea lui suntem vb de rau pt lucrurile bune in care credem.Ca sunt si printre noi multi care il fac de rusine, asta o stiu cu siguranta.Daca intre 12 a fost un tradator at cati sunt in vreo 18000000.God sa ne lumineze pe fiecare in parte.Cei care il iubesc pe Hristos nu sunt dusmani ci sunt prietenii Lui.Sa stiti ca putin ma supara comentariile pe care le ve-ti face la adresa mea.Eu il iubesc pe Hristos, asa ca va iubesc si pe voi care sunteti obiectul dragostei Lui.O zi buna in continuare!

Andrei M spunea...

Anonim.Daca vreti sa vorbim despre ziua de odihna va pot lasa adresa mea de email sau daca vreti o puteti lasa dumeavoastra,ca sa vorbim despre acest subiect,dar asta numai daca sunteti sincer si vreti sa studiati biblia.Fiti binecuvantat

Ioan Gotcu spunea...

Adresa mea de email este igotcu@yahoo.com. Crede-ma ca-mi este lehamite de subiectul ,,sabat". Un prieten de-al meu care s-a imbolnavit in Austria a luat prima data legatura cu adventistii din Graz-Austria. I-au dus la spital tableta impunandu-i sa asculte predicile fratelui Butoi.
Intre timp a cunoscut si un penticostal care l-a chemat si el la adunare. Cu timpul se intalnea penticostalul cu adventistul la patul prietenului meu. Sti ce spunea adventistul despre penticostal?
Asta-i diavolul, nu-l mai primi aici, de aceea ai facut accident vascular. Iti dai seama ce cuvinte grele spunea omul acesta? Prietenul meu s-a dus la adventist dupa iesirea din spital si i-a spus:
Frate Victor eu nu mai vin la adventisti. Imi impui lucruri pe care nu le traiesti si nu vreau sa am de a face cu voi.
Acum pregatesc acest articol pentru al pune pe blog. Intr-un cuvant, adventistii, ... pentru mine sunt foarte neseriosi. Sabatul nu ma ajuta la nimic in lucrarea de mantuire, dar daca totusi vrei sa vorbim, iti stau la dispozitie

Anonim spunea...

Uitati un articol despre pazirea sabatului si a duminicii daca va e chiar asa de greu sa intelegeti Biblia (sper sa nu va fie si la fel cu engleza). http://en.wikipedia.org/wiki/Sabbath#Seventh-day_versus_First-day (sper ca stiti ca wikipedia nu e site adventist). Istoria nu o poti schimba cu 2 3 versete pe care va e greu sa le intelegeti. Scrie destul de clar acolo ca duminica (care era atunci numita ziua soarelui) a devenit zi de odihna oficial abia la Conciliul de la Laodicea (336). Nu oamenii trebuie sa fie modelul de urmat in viata ci Isus asa ca nu va mai luati dupa ce a zis sau ce a facut nu stiu cine.

ion spunea...

http://www.scribd.com/doc/219833783/Pericolul-proorocilor-mincinosi

Anonim spunea...

AM STUDIAT BIBLIA,PROVIN DIN FAMILIE DE ADVENTISTI.EU PERSONAL NU CRED NICI CE ESTE AL ADVENTISTILOR,NICI AL ORTODOCSILOR.CRUCEA ESTE SEMNUL SOARELUI,FIE EA CATOLICA,ORTODOXA,ETC.ROMANII RASTIGNEAU PE CRUCE INAINTE DE ISUS.ELEN WHITE DA O ALTA INTERPRETARE BIBLIEI,CARE A FOST SCRISA DE PROFETII DIN VECHIME,SI CARE AR TREBUII SA FIE CUVANTUL LUI DUMNEZEU.EU AM AJUNS LA CONCLUZIA CA VERSETELE DIN BIBLIE NU SUNT SCRISE IN ORDINE.BIBLIA CU TRIMITERI ESTE IARASI O INDOCTRINARE.STIE CINEVA CARE ESTE ORDINEA EXACTA,DUPA CATE NUMERE TREBUIE SARIRE VERSETELE CA SA AIBE CONTINUITATE.SAU DUPA CE LOGICA A FOST FACUTA ORDINEA TRADUCERII VERSETELOR? EU PERSONAL CRED CA PENTRU CEI CE CRED TREBUIE SA AI LEGATURA PERSONALA CU DUMNEZEU.EXEMPLUL SCRIERII DEZORDONATE A VERSETELOR DIN APOCALIPSA SA ZICEM:APOCALIPSA CAPITOLUL6 VERSETULL 12 CAND A RUPT MIELUL PECETEA A SASEA,M-AM UITAT,SI IATA CA S-A FACUT UN MARE CUTREMUR DE PAMANT.SOARELE S-A FACUT NEGRU CA UN SAC DE PAR,LUNA S-A FACUT TOATA CA SANGELE,SI STELE AU CAZUT DIN CER PE PAMANT ,CUM CAD SMOCHINELE VERZI DIN POM,CAND ESTE SCUTURAT DE UN VANT PUTERNIC.CERUL SA STRANS CA O CARTE DE PIELE PE CARE O FACI SUL.SI TOTI MUNTII SI TOATE OSTROAVELE S-AU MUTAT DIN LOCURILE LOR. CONCLUZIEA ESTE FAPTUL CA STELELE CERULUI NU AU CUM SA CADA PE PAMINT CACI ESTE ILOGIC. DE ACEA ROG PE CINE POATE SA MA AJUTE SA IMI DEA O EXPLICATIE A CELOR SCRISE, SEMNIFICATIA LOR SAU MODUL DE ORGANIZARE CORECTA A VERSETELOR

Ioan Zafiu spunea...

A pleca dintr-o biserică babiloniană și a intra în alta, este ca și cum ai călca din puț în lac. Ne putem plimba pe la toate sectele posibile fără să fim în adevăr și în Duhul lui Yahua.
Priviți la toate datele calendaristice din Scriptură; sunt sute și mii. Vedeți că acolo este vorba nu numai despre zi și an, ci și despre lună. Dar nu despre luna unui calendar perpetuu cum este cel gregorian, ci despre o adevărată lună legată direct de fazele lunare.
Așa se definesc corect toate Sărbătorile Scripturii, inclusiv Sabatele. Acesta este adevăratul Calendar al Mântuitorului care zice să ne amintim de ziua șaptea.
Yahsua Mesia și toți profeții au intrat în Odihna lui Yahua în conformitate cu Calendarul Scripturii, care este unul lunisolar.

Silviu Gavrila spunea...

Doar pentru ca ai avut unele frustari nu justifica aceste comentarii.Eu cred ca in interiorul tau cunosti ca gresesti si cred ca nu ai gasit pacea in alta parte.Stii care e adevarul.Nu lasa ca unele momente din trecut sa te bulverseze in ademenea fel.

Ioan Gotcu spunea...

Sa fiu sincer, eu sunt foarte linistit. Am promis unui fratior scump cu care am inceput un studiu biblic, dar spre rusinea mea, nu m-am tinut de el, ... ca voi sterge toate articolele despre adventisti, dar nu am mai avut timp sa le caut pe toate.
Acesta este primul articol pe care il voi sterge, deoarece crede-ma ca imi este lehamite sa mai discut contradictoriu cu cineva pe aceasta tema.
Doresc sa-ti marturisesc ca sunt foarte linistit, iar prin ceea ce am trecut eu imi este de ajuns. Va multumesc.

Marian Marian spunea...

cu "omul" nescolarizat te lupți puțin și ai scăpat, dar duci o luptă colosala cu "omul" care are chipurile "școală".

Anonim spunea...

Sugerez sa va rezolvati problemele frustrarile @igotcu &co. Iertati si iertati altfel nu veti avea pace pe oricate bloguri si ziare ati scrie...
Ceeace ce faceti aici se numeste razbunare, oricat ar fo de cosmetizata. Cea mai "fina" metoda de razbunare este barfa! Fie ca Domnul sa va scoata din intuneric si sa va lumineze calea pe care doriti sa o urmati.
Anonim.

Ioan Gotcu spunea...

Acest articol nu este o razbunare, ci un adevar pur, ... nu este o barfa ci o realitate care doare, mai ales pe adventisti. Apoi cine spune un adevar despre A.Z.S. se situeaza in intuneric???
Ce sa mai spun eu cand am vazut intr-un articol din revisata ,,Semnele Timpului,, in care adventistii spuneau despre penticostali, ca sunt formati din patura de jos a societatii , adunati pe baza de ajutoare. Aceasta nu este barfa ,,fina,,. Revita se afla pe o masa, intr-o sala de asteptare a unui medic stomatolog. Nu am scris redactiei nimic cu privire la acest articol si nici nu am socotit articolul ca fiind o barfa ,,fina,,. Am considerat ca aceasta este parerea adventistilor despre penticostali. Apoi, iubite anonim, doresc sa-ti spun ca nu eram obligat sa-ti raspund din moment ce nu ti-ai dat numele. De ce te ascunzi in spatele anonimatului???

Anonim spunea...

Am citit toate comentariile tale si chiar vreau sa aflu motivul pt care ai parasit biserica adventista si mai clar ar fi pt toti daca le-ai scrie aici sa vada toti.... mentionez ca sunt adventist dar nu mam oprit sa caut adevarul si chiar vreau sa stiu dc grupa aceea intreaga a esit din biserica

Ioan Gotcu spunea...

Imi este greu sa o iau de la inceput si sa dau explicatii. Chiar am avut cu ceva timp in urma probleme cu unul din baietii unui adventist care la ora actuala se afla in Biserica A.Z.S. El imi spunea ca daca am iertat toate incidentele pe care le-am avut cu adventistii, de ce nu sterg articolele care-i incrimineaza.
In discutiile lungi si epuizante pe care le-am avut cu diversi adventisti pe acest blog, cat si in discutiile personale cu adventisti cu care am ramas prieten, polemicile sunt lungi, epuizante si chiar suparatoare. Am dat chiar de adventisti care atunci cand pierdeau teren in discutiile purtate se dovedeau chiar obraznici. Aceasta m-a suparat si chiar mi-am propus sa sterg aceste articole de pe blog, dar m-am gandit ca as fi un las fata de cei care le-am spus adevarul despre acea grupa care a fost, iar acum s-a dizolvat.
Este greu sa o iau de la inceput, deoarece prezbiterul Neagu a murit, la fel si pastorul Crisan, iar ca sa pot aduna din nou toate datele in lipsa acestora este mai greu. O sora scumpa care mi-a fost vecina si cu care mai purtam discuti escatologice, a murit si ea nu inainte de a iesi si ea cu ani in urma din Biserica A.Z.S. si a se boteza la o grupare ,,numai in numele Lui Isus" eliminand pe Tatal si pe Fiul.
Adventistilor le place sa fie moderatori de discutii lungi, pentru a dovedi celor ce-i asculta, ca numai ei au adevarul, dar lucrurile nu stau tocmai asa. Pot sa scriu aici tot ce s-a intamplat, dar asta inseamna munca si oboseala cu niste oameni carora le-a fost spalat pur si simplu creierul. Acestia nu stiu altceva decat: sabat, fiare si anticristi, studii pe Daniel si Apocalipsa, zeciuiala si alimentatie. Nu-i poti scoate de aici, si nici nu intentionez sa o fac. Pana in anul 2015 am fost abonat la lectiunile adventistilor pentru ca sa pot da explicatii in penetenciarul in care sunt in calitate de capelan.
Am o intrebare pentru tine iubite cititor:
Chiar vrei sa stii adevarul despre ceea ce s-a intamplat cu ani in urma, sau doresti sa ma provoci la o discutie fara sfarsit??? Daca doresti aceste relatii exacte le putem discuta, telefonic si chiar sa ne putem intalni. Sunt dispus sa dau aceste informatii numai daca esti sincer. Multumesc

Anonim spunea...

Da chiar as vrea sa aflu chiar am o mare dorinta de a afla ceva nou dar strict bazat pe biblie si nimic altceva... de intilnit nu cred ca e posibil pt ca eu sunt din republica Moldova dar locuesc in Italia asa ca daca nu iti este greu poti sa o scrii aici sa o vada toti inclusiv cei din comunitatea respectiva deoarece de unde pot sti eu ca tu spui adevarul si nu spui in asa fel ca sa te indreptatesti ...si inca ceva ,acuma din ce biserica faci parte?

Anonim spunea...

E clar cu tine...comentariile incomode nici nu le publici si inca mai spui ca adventistii sun cei care fug de subiect... esti doar un instrument in mina satanei si vei raspunde pt toate persoanele care leai dus in eroare...eu teas sfatui sa stergi acest blog si sa iti cauti de viata ta personala si gindestete bn la persoanele pe care leai dus in eroare..

Ioan Gotcu spunea...

Iti m-esc pentru comentariu. Eu nu am incercat niciodata sa declar ca cei care au comentat mai sus pe acest blog, sunt un instrument in mana satanei. Apoi nu am dus pe nimeni in ratacire, ci am spus doar ce s-a intamplat intr-o adunare adventista. Nici dupa cuvintele tale taioase nu am sa cedez spunand in detaliu ce s-a intamplat in Biserica A.Z.S. din orasul meu, pentru ca sunt unii adventisti care nu merita sa fie bagati in aceiasi oala. Dau socoteala de tot ce s-a intamplat cu lux de amanunte telefonic, sau personal prin email. Crede-ma nu-mi este greu sa o fac pe acest blog, dar nu merita ceilalti adventistii sinceri sa fie ponegriti. Destul a vuit oraselul acesta mic in timpul conflictelor trecute de ceea ce s-a intamplat in Biserica A.Z.S. Vrei adevarul, ... o facem telefonic sau prin emai, iar daca tu vrei sa publici dupa aceea pe internet, este numai problema ta. Un singur lucru este cert: Dupa felul in care vorbesti si improsti cu cuvinte fara sa le gandesti inainte, ma ajuta sa inteleg ca nu esti un crestin nascut din nou.
PS Inchei spunandu-ti ca nu doresc sa stau de vorba cu anonimi. Din moment ce eu am avut curajul sa scriu pe un site oficial si sa dau socoteala de fiecare cuvant, tot la fel am pretentia sa stiu cum te cheama, de unde esti si Biserica din care faci parte. Din momentul de fata nu ma mai simt obligat sa-ti raspund la comentarii. Multumesc.

Anonim spunea...

As dori sa stiu cate variante sant in biserica adventista referitor la cine este Duhul Sfant

Ioan Gotcu spunea...

Aici este o problema delicata a AZS, si anume:
Adventistii cred ca Tatal este Dumnezeu, Duhul Sfant este o persoana, si este Dumneze, dar Isus Hristos este o persoana creata si este arhanghelul Mihail.
Tocmai aici este paradoxul: In trinitatea divina nu poate sa fie o persoana creat, ci toate cele trei persoane ale trinitatii sunt deopotriva Dumnezeu.
Acum sa revin la subiectul tau: In doctrina adventistilor privitor la Duhul Sfant nu cunosc mai multe variante decat una si anume: Duhul Sfant este o persoana cu aceleasi atribute dumnezeiesti ca si Tatal si Fiul.

Adventistpunctro4 spunea...

Tt

Adventistpunctro4 spunea...

Actual azs viitor fost azs spalat la creer..de doctrina ggrav eronata.dragi oameni studiati evangghelia si lasati cele 50000 de pagini care au distrrus atatea suflete.tel 0721262499doresc sa fiu contactat de pproprietarul acestui blog

Adventistpunctro4 spunea...

Tt

Ana spunea...

Chiar de ați ieșit din biserica adventistă tot ați rămas cu ureme, de acolo. Una din ele e că sâmbăta a fost ziua a șaptea de la Creațiune și că niciodată sâmbăta nu s-a schimbat. Așa să fie în realitate?
Demontarea mitului de săptămâni perpetue
Ziua a șaptea este după 6 zile de lucru, și după fiecare zi consecutivă, a fost o seară apoi o dimineață, ceea ce ar trebui să fie logic că și între ziua a șaptea și a întâia, la repetarea săptămânii ar trebui să fie o seară apoi o dimineață. s.a.m.d. ceea ce ar duce că în ziua a 14-a din luna creației era iar ziua a șaptea s. m. d. Ziua 21, 28 etc. Deci este o similitudine, că mereu a fost o seară, apoi o dimineață între zile consecutive, fie din săptămână, fie din luna lunară sau an. Este un principiu pus la Creațiune. E adevărat?
Să ne închipuim (accentuez, că dacă presupunem, realitatea e alta) că erau săptămâni perpetue în prima lună la creațiune. Cum putem demonstra că erau perpetue? Doar dacă se derulau una după alta în luna lunară, și respectau atât săptămâna, cât și luna principiul zilelor consecutive.
Este o legătură, o punte de legătură între zilele săptămânii și a lunii, aceeași zi din săptămână trebuie să apară la 7 zile consecutive, în luna în curs sau următoarea. Acum același principiu trebuie să apară la luna oct . 1582, înainte și după modificare.Acum după modificare nu mai respectă săptămâna principiu de zile consecutive, că nu se regăsesc 7 zile consecutive din săptămână, și în lună. Și am văzut la creațiune că săptămâna se regăsește în multiplu de 7 (cu zile consecutive) și în lună. Acum între 4 și 15 nu mai sun zile consecutive în lună, deci conform principiului de la creațiune, nu mai este nici săptămână continuă, este întreruptă între 4 oct, Joi și 15 oct. Luni, 1582.
O săptămână întreagă (7-13 oct) și 2 zile din 2 săptămâni diferite (vineri 5 oct. o săptămână și duminică 14 oct., altă săptămână ) au dispărut.
Acum cornul cel mic din Dan 7:25, ce a schimbat vremurile, vine și pune o parte din o săptămână, după prima săptămână întreruptă, dar nu cum era întreruptă, ci botează zilele, care nu erau consecutive, că 4, joi, nu e consecutiv cu 15, luni.Ci botează doar zilele din prima zi întreruptă, le pune să se potrivească în săptămână, rupând principiul de la Creațiune. Se poate vedea că 15 devine acum ziua a șasea din săptămână, vineri, dar ea era ziua a doua, luni
Ziua a doua din săptămâna perpetuă nu era Vineri, ci Luni.
Oare chiar așa de mult ne-am schimbat gândirea, că nu vrem să vedem un lucru logic, că săptămâna s-a întrerupt, și luăm o minciună în brațe și spunem că e adevăr că săptămâna nu s-a întrerupt? Dar unde nu s-a întrerupt? Pe hârtie? Că am hașurat noi Luni, dintr-o săptămână, am rebotezat-o vineri, și am suprapus-o peste altă săptămână, și între ele am scos o săptămână întragă. Asta numai cornul mic din Dan 7:25 putea face. Principiul creațiunii, cu zile consecutive în săptămână, rulată continuu în lună, nu ar permite așa ceva.
Cine spune că săptămâna nu s-a întrerupt , decât luna lunară, în anul 1582, minte cu nerușinare. Săptămâna perpetuă nu poate rula independent de lună, trebuie să se regăsească în luna lunară, tot la 7 zile consecutive, nu aiurea, la 10 zile.
Nu ne legăm acum și de celelalte modificări din calendar, au fost multe, cele de după anul 1582, din diferite țări, toate au avut menirea de a se alinia la marea modificare din anul 1582. Modificarea din anul 1924 din România, a aliniat calendarul din România, la calendarul modificat în anul 1582 în țările catolice.
Al doilea mare fals, care demontează mitul săptămânilor perpetue, e Linia Internațională de Schimbare a Datei, de la meridianul 180.
Este o mare rușine pentru cei ce iau sâmbăta în brațe, ca sabat săptămânal, și care calcă în picioare principiul zilelor consecutive, cu sera și dimineața următoare, ca delimitare între zile consecutive și deci automat și în săptămână, lună sau an. Acest principiu e primul enumerat la Creațiune.

Ioan Gotcu spunea...

Am urmarit trei din emisiunile lui Tiberiu Nica, intitulate ,,Asemenea Lui,, si am prins chiar cele doua seri: ,,A schimbat Isus sabatul,,? De la inceput am pus intrebarea prin sms: Sabatul este conditie de mantuire, ... da sau nu? Am primit un raspuns promt, adevarat la care m-am asteptat si il felicit pentru acest lucru pe Tiberiu Nica. Domnul Nica a spus: Nu este conditie de mantuire, ... dar daca ati ajuns la convigerea ca sabatul este adevarat, va puteti periclita mantuire. Acel mare ,,DAR,, a trebuit sa-l pronunte pentru cei care ii avea in studiou, dar ceea ce imi place este faptul ca a recunoscut adevarul. Sabatul nu este o conditie pentru mantuirea omului. In rest fiti sanatosi frati adventisti.
Urmariti va rog emisiunea. https://www.facebook.com/sperantatv.ro/videos/1338964802829540/

Benoni Catană spunea...

Argumentele fostului pastor adventist sunt credibile pentru ignoranti. E adevarat ca in B.AZS sunt credinciosi exagerati si legalisti. Dar asta nu inseamna ca toata Biserica este asa. Cine vrea sa stie ce cred adventistii si ce pasi s-au facut in ce priveste anumite puncte de doctrina descrise aici unilateral, sa mearga la sursă! Comentariu pastoirului nu mi se pare sincer absolut deloc.De ce? Prntru ca amesteca adevaruri cu minciuni. Dar el spune un adevar ca oricine vrea sa cunoasca adevarul, va fi calauzit de Duhul Sfant.

Ioan Gotcu spunea...

Domnul Benoni, povestea pastorului nu este o minciuna. Nu vreau sa m-ai explic aici argumentele pro si contra, dar eu personal am fost in B AZS , am condus o grupa in cadrul Scolii de Sabat si cunosc foarte bine doctrina adventa. In urma cu aprox. 27 de ani, am iesit un numar de aproximativ 30 de persoane din cadrul B AZS. Unii am fost botezati, iar altii urmau sa fie botezati. Iesirea a fost din motive serioase, care nu pot fi scrise pe un blog. Daca totusi doriti aceasta o pot face, dar nu o sa va simititi foarte confortabil. Unii adventistii din orasul meu cunosc cazul acesta si isi amintesc cu groaza de acele timpuri. Sa fiu sincer lucrurile nu s-au schimbat nici acum si pentru a inabusi adevarul dureros sunt in stare sa minta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...